(c) Mara Graur
Acuarele. 8 ani. Ploaie si un ghiozdan patratos, greu si bleu-marin. Asta e partea mea. De aici si pana am sa consider eu, ai sa vezi partea mea… Atat. AM spus oricum prea multe, deci mergem mai departe.
Poveste: Intr-o zi calda de vara, Soarele s-a hotarat sa se racoreasca si a baut o gura de apa. Apa fiind rece, s-a incalzit. Soarele fiind cald, s-a spanzurat. A facut-o pentru ca nu reusea sa stranga suficienta apa incat sa se racoreasca si el, pret de o clipa. Nimeni nu l-a plans. Toti erau ocupati sa-si dea seama cum a reusit soarele sa se spanzure! De unde? De ce? Ce l-a tinut? De ce a agatat sfoara? Ce anume s-a rupt in el, care ulterior sa fi dus la moartea sa? Cum se poate o lega o bila? Sunt cateva din intrebarile la care dandiaconescuindirect incearca sa raspunda si astazi… continuarea maine in episodul 234.
Seninatatea Ta, isi spuse o piatra pe malul unui nor de fum, Seninatatea Ta… ce-i asta? Cum se numeste ce se intampla acum? Si piatra incerca sa isi raspunda pret de cinci acumuri fara niciun rezultat. A mai stat o zi… asa… nemiscata, dupa care s-a ridicat, a stranutat o data puternic, si toate celelalte aschii au inteles ca a murit… nimeni n-a venit la inmormantarea ei. E cu-atat mai dureros cu cat nici macar n-a avut parte de o inmormantare… de niciun fel. S-a dus in acel nor de fum si gata. Pe mine asta ma framanta, intelegi? Ca eu imi dau seama ca a murit, ca asa spun toate aschiile – Piatra e moarta! Piatra e moarta! – dar nu-mi explic cum de, asa moarta cum era, s-a dus pe picioarele ei spre fum… Eu asta nu pricep. Dar accept ca e moarta pentru ca toti ceilalti imi spun asta! Indrazneste cineva sa se ia de-o aschie? Atunci asa se explica faptul ca piatra aceea, si nu ma dau deloc inapoi de la o generalizare pripita, e moarta! Si in cinstea ei, dar si a celorlalte pietre ce au murit atat de suspect si n-au avut parte nici macar de a mia parte din mediatizarea acesteia dintai, am sa imi las inca trei picioare sa creeasca. Asta nu mi se pare cine stie ce…
Atentie, incep! A se gasi interjectiile si intonatia corecta nu in functie de starea de spirit a lectorului, dar mai degraba cea a pasajelor anterioare. A se gasi asadar starea de spirit a pasajelor anterioare. Acum am sa incerc sa iti creez o stare. Altfel risipa e cu-atat mai mare. Acum ai sa grabesti ritmul. Ai sa citesti din ce in ce mai repede si ai sa iti imaginezi o fata. Ai sa respiri putin mai greu cu fiecare rand citit. Ai sa umpli aceea fata de trasaturi familiare. Ai sa bati ritmic talpa piciorului drept. Ai sa-ti vezi cel mai bun prieten. Ai sa-ti musti partea interioara a obrazului stang. Ai sa te gandesti din ce in ce mai mult la acea fata. Ai sa-ti imaginezi cel mai bun prieten. Ai sa iti cauti cel mai bun prieten. Am sa-ti dau cateva minute pentru asta…
Acum ca poate am ajuns la o faţă cat de cat cunoscuta, pe care sa o numim mai departe “cel mai bun prieten”, putem continua. Ia o rosie. Coapta. Ia o rosie copata si impinge-o spre prietenul tau, in directia ochiului drept. Odata ce te apropii suficient de mult de ochiul sau, impinge rosia cu tarie in cavitatea aceea. Acum rasuceste-o. Nu-ti fa probleme, prietenul tau nu simte nimic, dar numai si numai pentru ca e un produs al imaginatiei tale. Daca ar fi sa fie intr-adevar prietenul tau, ar reactiona. Deocamdata ramai cu rosia in mana, in aceeasi pozitie dupa care ia – incet te rog – rosia si mut-o spre ochiul sau stang, dar nu inainte de-a verifica adancitura proaspat creata. Daca e suficient de adancita, nu va fi nevoie sa apesi atat de tare si la ochiul stang. Daca nu, e clar ce e de facut. Sa vedem care e ochiul mai mare. In timp ce faci aceasta rocada, incearca sa sufli incet un aer cald in directia locului tocmai parasit. Ii va placea. Canta ceva. Murmura… Nu stiu. Acum, ia rosia verifica-i din nou adancitura, si asigura-te ca e ceea ce-ti doresti. Inainte sa faci asta, afla ce anume iti doresti. E cam important. Presupunand ca ai aflat, intinde-te undeva, ia degetul mic de la mana dreapta si maseaza-ti incet varful nasului. Poti alterna degetele in functie de preferintele tale. Depinde cate degete ai si cum le-ai folosit pana acum. Presupunand de aceasta data ca ai terminat masajul, plaseaza rosia pe nas, cu scobitura proaspat creeata in sus. Nu in jos. Scobitura nu e pentru tine. E pentru apa. E pentru apa de ploaie. Cea care va veni. Da… scobitura din rosia proaspat impinsa in ochii prietenului tau cel mai bun – imaginat si nu imaginar – plasata apoi pe nasul tau masat cu unul (daca nu altul) din degetele tale e pentru ploaie. Acum ramai asa intins, bazeaza-te pe prietenul tau sa-ti sufle aer cald si roaga-te sa ploua. Daca ai reusit sa strangi 20 ml de apa calda, eu mi-am indeplinit scopul, viata mea isi capata oricare din sensurile cautate si tu te poti lauda cu ce ai realizat. Daca nu ai reusit, schimba-ti prietenul. Daca nici macar nu ai incercat, te invit sa continuam. Multumesc.
01 februarie 2009
Completat sub: proza scurta
