nu te cunosc
nici pe tine
nici ideea de-a te cunoaşte
Îţi spun
că nu te cunosc,
deşi numai cu tine
pot sta printre foi
sau pixeli
negrii şi albi.
cu tine ştiu cum să ştiu
să iubesc
nu ştiu de eşti
şi de eşti, cine eşti.
nu ştiu de vrei sau nu,
să ştii ce ştiu, ştiindu-te aşa,
dar fără tine, n-aş ştii
ce să ştiu.
şi atunci?
cum de, o moartă
sau pură fabulaţie de-a mea
la fel de moartă,
poate să simtă înpoi
să lovească gândurile mele
atât de puternic
încât să-mi smulgă ele
altele şi altele
care să fugă tot spre tine?
cum de eu, singur
pot sta printre concret
şi să aleg himera?
…
pe tine.
cum de m-auzi
când nu ştiu să-ţi vorbesc
să-ţi cânt
sau simplu să te văd?
am uitat şi nu fac niciun efort
să-mi amintesc ce-am uitat.
e simplu
atâta timp cât nu exişti.
mă joc. Nu doare. Nu plânge nimeni…
mă joc.
şi unii cântă, alţii zboară
la jocurile mele către tine.
niciunul nu te cunoaşte. Nici eu.
cu-atât mai mult cu cât nu cânt
şi nici nu zbor.
permite-mi,
draga mea de nicăieri
să te mai vreau.
şi mâine,
să ne jucăm din nou.
să-i mai ridici in aer, să le mai gâdili timpanele
şi mie prezentul.
06 iunie 2008
Completat sub: poezie
